Calatoria nespus de lunga si plina de experinete a lui Israel catre Canaan se incheia. Trecusera de curand Iordanul si asezasera pietrele luate din mijlocul Iordanului ca aducere aminte pentru generatiile viitoare.
La Ghilgal au prasnuit Pastele si au mancat pentru prima oara din roadele tarii Canaanului. Mana, care timp de zeci de ani hranise pe Israel, incetase. Erau in Canaan, tara visurilor si nadejdilor lor. Dar Ierihonul, cetatea cea tare, le arunca sfidatoare dispretul. Moise nu mai era cu ei. El ramasese dincolo de Iordan, si noul conducator pregatea asaltul decisiv asupra Ierihonului, dupa cuvantul Domnului. O victorie rasunatoare avea sa fie darul Lui pentru ei.
Dar Iosua avea pe inima asigurarea prezentei Domnului. El isi dovedise prezenta in sanctuar de-a lungul anilor. Dar aici, langa Ierihon, va fi El oare gata sa-Si manifeste prezenta? “Capetenia ostirii Domnului”, Insusi Domnul Isus Hristos, astepta pe Iosua sa-l incurajeze, pe un teren devenit sfant prin prezenta Sa. “Scoate-ti incaltamintea din picioare caci locul pe care stai este sfant.” Si tot locul in care a fost chemat Numele Domnului, in toata istoria mantuirii, a fost sfintit prin prezenta Sa.
Ispita care pandea pe Iosua a fost totdeauna prezenta in experienta celor credinciosi: sa uite cum sa se poarte in prezenta unui Dumnezeu de trei ori sfant.
Astazi noi, “ peste care a venit sfarsitul veacurilor”, suntem si mai mult in primejdia sa pierdem respecul sfant. Biserica noastra are o experienta uluitoare in ceea ce priveste locasurile de inchinare. Oriunde se aduna doi, trei sau mai multi, copii lui Dumnezeu cladesc un loc sfant, un locas peste care este chemat Numele Domnului.
Dorim sa avem un monument pe masura credintei, nadejdii si dragostei noastre. Facem sacrificii mari pentru a-l avea. Inaugurarea si dedicarea Casei este prilej de bucurie si de reconsacrare.
De altfel, “pentru sufletul credincios si umil, Casa lui Dumnezeu de pe pamant este poarta cerului. Cantarile de lauda, rugaciunea, cuvintele rostite de reprezentantii lui Hristos, sunt mijloacele randuite de Dumnezeu pentru a pregati un popor pentru comunitatea de sus, pentru acel maret service divin, la care nu poate lua parte nimeni care este intinat.” (Mărturii pentru comunitate vol.5, p. 488)
Timpul pe care il traim se caracterizeaza printre altele si prin slabirea respectului sfant. Animalele nu au acest simtamant; el este propriu numai fiintelor omenesti. Cand respectful si cinstirea lucrurilor sfinte, poruncite de Dumnezeu dispar, ne putem astepta la necredinta si ateism.
Care este fratilor si surorilor, situatia in locasurile noastre de inchinare? Ce spirit patrunde pe nesimtite printre inchinatori? Care este starea de evlavie care se da pe fata? Mai este simtamantul prezentei lui Dumnezeu atat de palpabil intre noi? Ce ganduri, ce sentimente si ce cuvinte se rostesc in incinta sfanta? Este vreun moment in care ne trezim ca dintr-un vis si spunem: “Domnul este in locul acesta, si eu n-am stiut.”?
Cand ascultati predica, amintiti-va iubiti frati, ca auziti glasul lui Dumnezeu adus la voi prin slujitorul Sau. Ascultati cu bagare de seama! Nu dormiti nici o clipa, ca nu cumva prin atipirea voastra sa pierdeti tocmai acele cuvinte care va trebuiesc mai mult.
“Este prea adevărat faptul că respectul pentru Casa lui Dumnezeu aproape a pierit. Lucrurile şi locurile sfinte nu mai sunt recunoscute; ceea ce este sfânt şi înălţat nu mai este apreciat…Vorbirea obişnuită, şoapta şi râsul n-ar trebui să fie îngăduite în Casa de rugăciune, fie înainte, fie după serviciul divin. O evlavie fierbinte, activă, ar trebui să-i caracterizeze pe cei ce vin să se închine. Dacă unii trebuie să mai aştepte câteva minute înainte ca adunarea să înceapă, aceştia să păstreze un adevărat spirit de devoţiune, printr-o meditaţie tăcută, având inima înălţată la Dumnezeu în rugăciune, pentru ca serviciul divin să poată fi în mod special benefic pentru inimile lor şi să ducă la convingerea şi convertirea altor suflete. Ei nu trebuie să uite că soli cereşti sunt prezenţi în acea casă…Locul închinat lui Dumnezeu n-ar trebui să fie un loc în care să se încheie tranzacţii comerciale, lumeşti… Prin educaţia şi instruirea tinerilor trebuie să se înalţe lucrurile sfinte şi să se încurajeze o devoţiune pură pentru Dumnezeu şi Casa Sa. Mulţi dintre aceia care mărturisesc fi copii ai Împăratului ceresc nu au o adevărată apreciere a sfinţeniei lucrurilor veşnice. Aproape toţi au nevoie să fie învăţaţi cum să se comporte în Casa lui Dumnezeu. Părinţii nu trebuie numai să înveţe, ci şi să comande copiilor lor să intre în sanctuar cu sobrietate şi respect. Gustul moral al închinătorilor în Sanctuarul cel sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie înalt, curăţit, sfinţit. Această problemă a fost, din nefericire, neglijată. Importanţa ei a fost trecută cu vederea şi, ca rezultat, dezordinea şi lipsa respectului au devenit predominante, iar Dumnezeu a fost dezonorat…. Mă întristez adesea şi sufăr când intru în casa unde este adorat Dumnezeu şi văd îmbrăcămintea dezordonată, atât a bărbaţilor,cât şi a femeilor. Dacă inima şi caracterul erau arătate prin înfăţişarea exterioară, atunci cu certitudine că nimic nu putea fi ceresc la ei. Ei nu au o adevărată idee cu privire la ordine, curăţenie şi un comportament plăcut, pe care Dumnezeu le cere de la toţi cei care vin în prezenţa Lui ca să I se închine…. În mintea multora nu sunt mai multe gânduri sacre legate de Casa lui Dumnezeu, decât de locurile cele mai obişnuite…. Datorită lipsei de respect în atitudine, îmbrăcăminte şi comportament, cum şi a lipsei unui cadru mintal adecvat închinării, adesea, Dumnezeu Şi-a întors faţa de la aceia care s-au adunat să I se închine…. Când o comunitate nou înfiinţată a rămas neinstruită cu privire la aceste probleme, pastorul şi-a neglijat datoria şi va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru impresiile pe care el le-a îngăduit să predomine. Dacă nu se vor imprima în mintea oamenilor idei corecte cu privire la adevărata închinare şi adevăratul respect, atunci va avea loc o tendinţă crescândă de a aşeza ceea ce este sacru şi veşnic la acelaşi nivel cu lucrurile obişnuite şi cei ce mărturisesc adevărul vor fi o ofensă la adresa lui Dumnezeu şi o dezonoare pentru Dumnezeu. Ei nu vor putea niciodată, cu ideile lor necultivate, să aprecieze un cer curat şi sfânt şi să fie pregătiţi să se alăture închinătorilor din curţile cereşti, unde totul este curăţie şi desăvârşire şi unde fiecare fiinţă are un desăvârşit respect pentru Dumnezeu şi sfinţenia Lui. (idem)
Am citat mai sus cateva din solemnele avertismente ale Inspiratiei, pentru ca ele redau exact ceea ce Dumnezeu vrea sa ne spuna astazi.
Daca Domnul ar veni in mod fizic in templele si in locasurile de inchinare, ce ar izbi privirile Sale? S-ar putea alatura linistit celor adunati sa-I aduca slujire si adorare, sau ar trebui, ca si pe vremuri, sa ne spuna: ”Casa Mea se va numi o Casa de rugaciune pentru toate popoarele. Dar voi ati facut din ea o pestera de talhari.”?
Iubiti frati, stimate surori, dragi tineri si scumpi copii, noi formam laolalta marea multime de inchinatori din bisericile noastre. Dorim ca prezenta intr-o casa de rugaciune sa ne aduca binecuvantare, dar ar fi o baguba uriasa ca totul sa devina o obisnuinta, o rutina, o datorie rece, un formalism ucigator.
Dragostea fata de Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul ne va conduce la o atitudine potrivita atunci cand venim inaintea Lui.
Caci zice apostolul Pavel: “voi nu v-ati apropiat de un munte care se poate atinge…nici de negura, nici de intuneric, nici de furtuna, nici de sunetul de trambita,…ci v-ati apropiat de muntele Sionului, de cetetea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea in sarbatoare a ingerilor, de Biserica celor intai nascuti care sunt scrisi in ceruri, de Dumnezeu, Judecatorul tuturor…de Isus, Mijlocitorul legamantului celui nou si de sangele stropirii care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel”(Evrei 12,18-24). “Fiindca am primit, dar,o imparatie care nu se poate clatina…sa aducem lui Dumnezeu o inchinare placuta, cu evlavie si cu teama”( Evrei 12, 28)
In marea lucrare de reforma, o redesteptare o evlaviei de la inceput este prima urgenta. Si aceasta se va da pe fata printre multe altele si printr-o atitudine noua fata de locul peste care este chemat Numele Domnului. Eu si cu tine suntem somati sa reevaluam experienta noastra spirituala, caci, asa cum am mai spus, Casa lui Dumnezeu de pe pamant este poarta cerului, iar serviciul divin este o pregustare si o anticipare a maretului service divin de proportii cosmice la care nu va lua parte nimic din ce este necurat.
Stiu ca asteptati ca si mine ziua cand vom fi impreuna in noul Ierusalim. Stiu ca va preocupa o buna relatie cu Dumnezeu si un raspuns la rugaciune. Stiu ca veniti la locasul de inchinare asteptand ca prezenta celui Infint sa se manifeste. Sa ne hotaram sa dam iarasi cuvenita cinstire locului unde Dumnezeu vine sa se intalneasca cu copiii Sai, caci “ Domnul este in templul Sau; tot pamanatul sa taca inaintea Lui” (Habacuc 2,20)
Isus ne asteapta in “Casa Lui” de ragaciune. El a pregatit de fiecare data un mesaj de care inima noastra are nevoie. O hrana proaspata este oferita celui flamand, “ caci El este in locul acestea”.
El vrea sa ne vorbeasca si sa ne ajute, dar nu o poate face intr-o atmosfera lipsita de respect si de liniste.
Daca tunetele si traznetele de pe Sinai, daca focul si cutremurul din fata pesterii in timpul lui Ilie, n-au dus pe inchinatori la o experienta sacra, atunci susurul bland si linistit, balsamul de Galaad si cuvintele de incurajare si de mangaiere, trebuie sa ne dea constienta prezentei lui Dumnezeu.
Temerea de Dumnezeu este inceputul intelepciunii, iar noi avem atat de mare nevoie de ea.
Astept sa ne intalnim in locul pe care l-a ales Domnul sa-Si puna Numele Lui peste el, cu o viziune si cu o noua atitudine, stiind ca “ Domnul este in locul acesta”.
Va scrie un frate de-al vostru…