“Se spune ca un imparat viteaz, dar aspru, care nu a fost vazut vreodata ca a plans sau ca a zambit, a hotarat sa-si marite fata. Desi era de o frumusete rapitoare, totusi firea ei dura si rece, alimentata din izvorul tatalui ei, impunea distanta si teama. Initiativa imparatului de a-si casatori fata era luata mai mult din considerente politice decat din motive sufletesti. Din perspectiva fetei, dragostea, de care se face atata caz, nu insemna decat un lat pentru oamenii slabi, care nu stiu sa se conduca singuri. Cat despre casatorie, opinia ei era clara: “E un bluestem!” Ba chiar mai mult – o socotea dusmanul libertatii, al independentei si al judecatii personale. Dar interesele imparatiei erau mai importante decat filozofia ei de viata. Indiferent cine ar fi fost, pentru ea, era un intrus, si deja isi facuse scenariul ca sa si-l anexeze intereselor ei, ca sa nu-I tulbure spiritual ei voluntar.
Trambitele si-au ridicat glasul si au chemat la curte pe toti voinicii din tara, de vita nobila si viteji. Dar prin cate probe nu au trecut, ca sa o impresioneze pe fata imparatului! In final, cand venea proba de a se lupta cu insasi posibila viitoare mireasa, vitejii erau facuti de rusine.
Cocluzia: Nu s-a gasit nici un baiat pentru o asemenea naprasnica fata.
Imparatul era fiert de suparare.
– Esti prea exigenta ! i-a reprosat, nemultumit ca i-a eliminate pe toti pretendentii la mana ei cea teribila.
– Nu asa m-ai invatat tu! Ii replica fata, inchizandu-I gura lui imparateasca.
Nimeni nu mai indraznea sa calce pragul palatului, ca s-o ceara de sotie pe cea care avea metodele ei de a-I umili pe toti. Dupa ùn an, la poarta palatului bate un flacau in straie de cioban, cu un fluier la brau si cu o fata senina, ca o primavara la concurs. Sa vezi indignare si necaz pe fata imparatului! Adica, dintr-atatia nobili nu s-a gasit nici unul vrednic de ea, d a venit un cioban s-o curteze si sa o faca sa ajunga de rasul imparatiei? „Sa i se taie capul!” a poruncit ea, vrand sa-l pedepseasca pentru indrazneala si nerusinarea de a-si depasi conditia umila cerandu-i mana el, un sarantoc. Chiar imparatul s-a cutremurat la o asemenea reactie. „Macar sa stiu pentru cine mor!” i-a zis ciobanul imparatului.
Desi a socotit ca este o alta ofensa ce i se aduce, tanara domnita i-a indeplinit ultima dorinta condamnatului, adaugandu-si inca un motiv ca sa-l execute.
– Cred ca as fi acceptat sa ma casatoresc cu tine, dar sunt condamnat la moarte, spse senin tanarul, inrosind-o de manie pe fata, care si-a scos sabia furioasa, gata de a grabi eliminarea lui. Pacat ca, dupa mine, la o luna va muri si fata ta, imparate! Il surprinse flacaul pe cel care purta coroana.
– Ce vorbe sunt astea? De unde stii ca va fi asa? Se interesa impratul ingrozit.
– Ei bine sa stii, imparate, ca fata ta are un microb care ii va aduce o boala nenorocita si apoi moartea. In curand, fata i se va zbarci, ca la o batrana in fata gropii; parul ii va cadea o data cu dintii ei frumosi; se va inconvoia de spate, iar buzele ei sangerii ca zorile se vor usca; mainile i se vor face ca doua fire de painjan, iar ochii i se vor umple de intuneric; in urechile ei va fi doar zgomot de razboi si nu va mai auzi pe nimeni, iar nasl ei, subtire si frumos, ca o vaza de alabastru, nu va mai trage aer proaspat, ci numai fum de pucioasa.
Toti cei din satul meu stiu ca un doctor priceput, care stie sa aline suferintele si durerile oamenilor. Fata ta, imparate, spune ca este bolnav de stomac, iar ministrul tau de finante are probleme cu ficatul. Vreti sa spuneti ca nu este asa? Dar pentru bolile voastre am leacuri, care va fac bine in cateva luni. Pacat ca nu pot sa am ocazia sa va vindec fata, caci nu cunosc, in fata de mine, pe cineva care sa o vindece.
– Nu vei muri! Ba chiar te voi umple de bogatii pentru o mie e vieti, daca ii aduci sanatate fetei mele!
– Am nevoie de o luna de zile, ca sa-i administrez in taina tratamentul, dar porunciti-i domnitei sa-si bage sabia in teaca si sa se supuna. Vreau sa incep chiar de astazi. Boala avanseaza si nu mai avem timp sa ne judecam cu supararile.
Pe fata nu o interesa atat de mult ca isi pierde frumusetea, cat puterea care o facea vestita-n razboaie.
Dupa o luna de zile, imparatul si toti curtenii erau aunati in sala tronului, ca sa o primeasca pe fata imparatului complet vindecata. Usa s-a deschis si – uimire!
In sala tronului, baiatul a adus-o pe fata imparatului intr-o rochie alba si cu un voal alb pe fata. Obisnuit sa o vada doar in straie barbatesti, gata de lupta, monarhului nu-i venea sa creada ca fata lui poate sa accepte noua postura. Frumosul ciobanel ii dadu voalul la o parte si tatal citi pe fata ei o schimbare uluitoare. Cu zambetul pe fata si imbujoarata, fata l-a imbratisat si i-a spus printre lacrimi cat de dor i-a fost in acest timp. „Nu se poate! Nu e fata mea”, a gandit el. Lacrimi si zambete, dor si sensibilitate, la fata lui? Ce i-a facut flacaul acesta, de nu mai seamana deloc cu luptatorul de ieri”?
– Tata, baiatul pe care vroiam sa-l pedepsesc pentru indrazneala lui m-a vindecat. Microbul mortii m-a parasit definitiv. Sunt salvata, tata! Cum sa-i multumesc ciobanului pentru pentru binefacerea intelepciunii lui?
– Il fac ministru la palatul meu si-i dau bogatii cat poate duce intr-o mie de vieti, striga fericit imparatul.
– Nu, tata. Am alta rasplatire. Am renuntat sa-l pedepsesc cu moartea pentru indrazneala lui de a ma cere de sotie. Crezi ca am uitat? Vrei sa stii rasplata mea pentru el? Ei bine, inchisoare pe viata!
Curtenii au murmurat a neplacere si a uimire. Imparatul pali in fata acestei judecati.
– Nu e drept, fata mea! Tatal tau iti cere putina intelegere, putina mila si recunostiinta. Stiu ca te-ai hranit din felul meu aspru, dar acum renunta la mandria ta ranita si fii generoasa! Nu-ti poruncesc, desi o pot face, ci doar te rog!
O liniste deplina s-a asezat in asteptarea unui raspuns de gratiere.
O alta uimire! Cine l-a auzit vreodata pe imparat recunoscandu-si duritatea si apeland la mila? Cine? Nimeni! Parca imparatia lui se recladea pe alte temelii. Nu din piatra, ci pe suflet.
– Nu pot tata. Am hotarat! Va fi inchis pentru toata viata lui in partea cea mai sigura a cetatii: adica in inima mea!
N-o sa vedeti niciodata inflorind toate florile intr-o zi de primavara, dar acum toate fetele imparatesti a inflorít de bucurie frenetica. Si imparatul a ras pentru prima data, de a rasunat sala tronului si s-a zgaltait jilitul sub el.
– Tratamentul lui m-a convins ca dragostea e mai tare decat sabia, a marturisit fata.
– Nu ne dati si noua reteta? Au cerut curtenii.
– E o taina, a spus imparatul, care si el murea de curiozitate.
Imparatul i-a cerut tanarului s-o scrie si s-o aseze intr-o cutie in camera visteriei. Egoismul lui inca mai functiona.
A fost o nunta frumoasa si au avut apoi copii frumosi intr-o casa frumoasa.
Intr-o zi, copii celor doi tineri casatoriti au gasit cutia cu reteta tatalui lor si au imprastiat-o in toata imparatia. Si vindecarea a patruns in toate casele. Avea si un titlu: „Cum sa o vindeci pe fata imparatului si pe oricine, care are aceiasi suferinta de moarte”.
Poate cuiva ii da prin cap sa o foloseasca in casnicia lui. Haideti s-o citim impreuna!
„Chiar din prima zi, i-a explicat tinerei domnite ca, daca vrea sa nu i se zbraceasca fata, va trebui sa-mi dea voie zilnic sa-i mangai obrajii, sa-i netezesc parul, ca sa nu-i cada, si sa le spun urechilor ei cat de frumoasa este. Ca sa alunge zgomotul de razboi, care urma sa-i umple urechile, i-am cantat din fluier si am invatat-o sa fredodenze cantece de dragoste, de speranta si de prietenie.
Pentru nasul ei frumos, i-am dat in fiecare zi flori sa le miroasa, iar pentru ochii ei, i-am descris farmecul petatelor. Am dus-o in gradina, sa admire frumusetea randurilor de flori si a copacilor falnici.
I-am vorbit despre animale mari si mici, despre obiceiurile lor; am imbracat-o in taranca si am dus-o in satele din apropiere. Am invatat-o ca, daca vrea sa nu i se usuce mainile, va trebui sa daruiasca hrana, sa-i ajute pe nevoiasi in munca lor si sa le imparta haine si paine. La inceput, nu i-a placut ideea sa dea ceva din bunurilé imparatesti, dar apoi a prins drag. Zilnic i-am spus ca o iubesc, chiar daca nu ma doreste si nu vrea sa se marite cu mine. I-am explicat ca dragostea mea e sincera si ca trebuie s-o marturisesc, pentru ca sa stie ca cineva dintre cei din preajma ei o iubeste si pentru ca sufletul ei sa prinda sanatate.
Pe zi ce trecea, devenea tot mai calda si mai bucuroasa sa invete din tratamentul meu noi metode de vindecare. I-am spus poezii si intamplari din viata, i-am spus cum sa se apropie de oamenii si cum sa le arate prietenie; cum sa le daruiasca un zambet in fiecare zi si cum sa-i aprecieze. Am invatat-o sa-si spuna spuna simtamintele s sa se roage la Cel care a creat-o. Am invatat-o cum sa citeasca zilnic in Cartea Intelepciunii Lui, care schimba inima.
Ca trupul ei sa nu se inconvoaie, in ultima saptamana, am imbratisat-o si am tinut-o aproape de mine un timp, cat sa-si alunge frigul din suflet. In ultima zi ca nu i se usuce buzele, i le-am sarutat si i-am spus ca o iubesc si doresc sa fie mireasa mea. A devenit tandra si cuvintele frumoase erau pe buzele ei in discutiile noastre zilnice. Fiinta ei vibra ca o harpa la orice atingere delicata si zambetul ei era cea mai frumoasa floare din gradina imparatului. Am terminat tratamentul si am dus-o in fata imparatului vindecata. Imi asum intreaga responsabilitate pentru rezultatele metodelor mele si oricine le va aplica va aduce sanatate deplina in fiinta pe care o trateaza.
Sub semnatura privata, declar ca nu sunt contraindicatii… pentru fiinta pe care o iubesc.”
Si ar fi trait anii multi si fericiti, daca nu ar fi fost din cand in cand cate o neintelegere sau cate o cearta privind lucrurile imparatiei casniciei lor. Dar imediat intra in exerciti tratamentul care i-a unit, asa ca, pana la urma, a fost tare bine. ”
George Uba