Suferinţa într-o formă brută

By | October 25, 2012
Share on Facebook0Share on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someoneTweet about this on Twitter

Suferinţa este sentimentul cel mai greu de îndurat, şi de fiecare dată când apare în sfera noastră facem tot ce este posibil să ne detaşăm de ea, dar cu toate eforturile noastre parcă este în zadar.  Ne punem mereu aceeaşi întrebare crucială  De ce?  De ce de fiecare dată numai mie mi se întâmplă? De ce sunt eu cel favorit de cel rău şi îmi lansează câte o neplăcere şi mă cufund în suferinţă?

Insă dragul meu prieten, fiecare suferinţă prin care treci are un scop, acela de a te apropia de Dumnezeu.  În momentul acela când nu mai vezi nici o scăpare, te simţi aşa de vulnerabil şi parcă nimeni nu este în stare să îţi dea un răspuns care să te mulţumească şi să mergi mai departe. Însă unul dintre motivele suferinţei este ca să ne dăm seama că luptăm împotriva unui rău şi nu dorim cu nici un chip să ne lăsăm învinşi.

 

 “Fără îndoială, i-ar fi stat în putere lui Dumnezeu să înlăture printr-un miracol consecinţele celui dintâi păcat săvârşit de fiinţa omenească; dar asta n-ar fi înseamnat un bine foarte mare dacă n-ar fi fost gata să înlăture şi consecinţele celui de-al doilea păcat, apoi al celui de-al treilea şi aşa mai departe”  C.S. Lewis

 

Mărturii

 

 

În momentele mai puţin plăcute ale vieţii realizăm cât de importantă este viaţa.           Într-un astfel de moment, Stephen Howking împlinind 21 de ani, la examinarea medicilor primeşte ca răspuns: scleroză laterală amiotrofică. I se dau maxim 3 ani de trăit. Howking nu cedează ci continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Paralizia progresează şi, cu timpul, devine complet imobilizat. Îşi pierde vocea şi este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat.

Ce înseamnă pentru tine suferinţa?

 

  • Eu o văd ca o parte necesară din viaţa unui om.  Este o consecinţă a păcatului, dar pe care Domnul Isus o foloseşte tot spre binele nostru. Suferinţa îţi dă putere şi răbdare şi scoate la iveală calităţi de care nici nu ştiai. Este ca un cuptor care topeşte toată zgura şi lasă aurul curat.

r0sa

 

  • Suferinţa este o stare a omului care trece prin încercări, prin problema sau se desparte de unele lucruri sau persoane la care tine.

Anonim

 

“Dumnezeu ne dă întotdeauna o provocare, pe care trebuie să o îndurăm şi să o ducem la bun sfârşit.” spunea o fetiţă care sufera de nanism primordial, o boală care nu îi va permite niciodată să aibă mai mult de un metru înălţime.

 

 

  • În suferinţă eu personal sunt super tristă, torturată, adică nu îmi mai trebuie nimic, nu mai vreau nimic şi nu mai vreau să aud de nimeni. Asta spun că e doar de moment dar după privesc altfel lucrurile.  Mă gândesc că mai am pe cineva alături de mine chiar dacă nu îmi răspunde la ceva anume, Isus ştie mai bine de ce.

Anonim

 

 

Suferinţa o realitate

 

 

Indiferent ce vârstă avem trebuie să adoptam postura de om înţelept iar când trecem prin momente dificile să ieşim cu faţa curată şi optimişti că a fost încă o lecţie pe care oricum trebuia să o învăţăm şi dacă nu era acum, tot venea mai tarziu.  În astfel de momente viaţa nu se sfârşeşte ci din contră ne arată că mai sunt şi denivelări care ne vor ajuta să reflectăm mai mult către Dumnezeu, către viitorul nostru şi valoarea pe care o acordăm vieţii şi ţintelor noastre. În aceste momente de compresie maximă Ben Carson descoperind recent că are cancer de prostată afirma:

“Dintr-o dată mi s-a părut că au valoare doar câteva lucruri. Am început să apreciez mai mult viaţa. Am început să-i apreciez mai mult pe cei apropiaţi pe care îi iubesc. Am început să-l apreciez mai mult pe Dumnezeu. Îi încurajam pe cei din jurul meu şi mă încurajam pe mine însumi. Dumnezeu nu face greşeli. Aşa că dacă trebuie să mor, există un motiv foarte bine întemeiat pentru asta.  Mărturisesc că îmi era foarte greu să mă gândesc că aveam să-mi părăsesc familia. Uneori mă trezeam în toiul nopţii şi o auzeam pe Candy plângând în hohote.  Asta îmi sfâşia inima. Totuşi trebuia să înfrunt realitatea situaţiei în care mă aflam.”

De câte ori ţi-ai luat timp să meditezi asupra valorii pe care o acorzi vieţii, sau preţuirea faţă de cei dragi. Ar trebui să te gândeşti în aceste momente cel puţin 20 de minute, la modul în care ai reacţiona dacă ai şti că peste puţin timp ţi-ai pierde viaţa. Oare te-ai apropia mai mult de Dumnezeu şi ai încerca să descoperi noi lucruri care până acuma nu aveau o importanţă foarte mare pentru viaţa şi sufletul tău. Sau poate îţi vine în minte istoria lui Terry Fox şi soluţia pe care el a găsit-o ca să îi facă pe alţii fericiţi, pentru că oricum destinul lui era stabilit. Sau îţi aduci aminte de masacrul din Auschwitz, unde prizonierii mureau pe capete în lagărele de concentrare în cele mai cumplite chinuri.

Primo Levi a trăit şi el cumplitele momente din lagărul de la Auschwitz. Era un scriitor italian de origine iudeu. După ce a fost eliberat din Auschwitz a scris o carte Mai este oare acesta un om?  în memoria holocaustului care avusese loc în care povesteşte momentele prin care era nevoit să treaca în fiecare clipă, fără a fi sigur că în clipa următoare avea să mai fie viu.

 

“Bebeluşi arşi în gropi comune, femei şi bătrâni ucişi ca animalele în abator, oameni ţinuţi goi-puşcă în gerul iernii, copii dezumanizaţi în aşa măsură încât şi-au ucis părinţii pentru o cojiţă de pâine, oameni care recitau rugăciuni în neştire şi sfârşeau prin a-şi pierde credinţa”

Tu cum ai fi reacţionat dacă ai fi trăit acele momente? Poate preferai mai bine moartea, pentru că era soluţia cea mai simplă şi fără prea multă suferiţă.  Poate ai fi preferat să lupţi şi să fi capabil să treci peste orice barieră care apărea în drumul tău spre libertate. Isus a preferat să lupte şi vrea să îi urmăm exemplul. Indiferent de consecinţele care vor urma, El va fi pe urmele noastre şi ne va susţine.

“Dumnezeu nu numai că participă la suferinţele noastre, dar face din ele suferinţele Lui şi aduce moartea în viaţa Lui”. Jurgen Moltmann, teolog creştin

 

Concluzia

“S-a spus adesea că Domnul Hristos a plâns, dar că El nu a fost văzut niciodată zâmbind.  Mântuitorul nostru a fost într-adevar un Om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa, deorece El Şi-a deschis inima pentru toate durerile oamenilor. Dar, deşi viaţa Lui a fost o viaţă de renunţare la sine, o viaţă umbrită de dureri şi griji, totuşi spiritul Său nu a fost niciodată zdrobit. Faţa Lui nu avea o expresie de durere şi nemulţumire, ci transmitea întodeauna pace şi seninătate. Inima Lui era un izvor de viaţă şi oriunde mergea, ducea cu sine odihna şi pacea, bucuria şi voioşia”.

Ellen G. White

 

“ Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile de îndurare şi har pe care Dumnezeu Le-a manifestat faţă de noi, lacrimile pe care El ni le-a şters, durerile pe care Le-a alinat, necazurile pe care Le-a îndepărtat, temerile pe care Le-a alungat, nevoile pe care le-a îndeplinit şi binecuvântările pe care Le-a revărsat asupra noastră, întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de întâmpinat pe calea peregrinajului nostru”.

Ellen G. White

 

“Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”  Apocalipsa 21:4

 

Share on Facebook0Share on Google+0Share on LinkedIn0Email this to someoneTweet about this on Twitter

Leave a Reply