A fost odată, în jurul anului 750 î.Ch, un om numit Osea, care s-a căsătorit cu o prostituată pe nume Gomera. După ce aceasta a născut trei copii, l-a părăsit, a renunţat la tihna şi siguranţa căminului şi s-a întors la vechea ocupaţie. Deşi i-a frânt inima, Osea a mers după ea, a plătit preţul pentru răscumpărarea ei (căci se vânduse ca sclavă sexuală) şi a adus-o din nou în casa lui. Pare o poveste din zilele noastre, nu-i aşa? Ceea ce uimeşte cu adevărat în această poveste este faptul că atât căsătoria cu Gomera, cât şi răscumpărarea ei, i-au fost poruncite de Însuşi Dumnezeu (vezi <span style=”text-decoration: underline;”>Biblia</span>, cartea profetului Osea). Din ce motiv? Viaţa lui Osea era o parabolă vie pentru conaţionalii lui. În felul acesta Dumnezeu intenţiona să le descopere încă o dată iubirea Sa pentru cei care nu meritau, cei care nu-i mai erau credincioşi.
Dumnezeu a creat prima familie, întemeind astfel mijlocul care să satisfacă atâtea nevoi personale şi sociale, oferind cadrul în care să ne cunoaştem pe noi înşine. Familia trebuie să fie locul cel mai atrăgător, acel „acasă” care îţi oferă bucuria trăirii unei experienţe unice. Cum este familia de astăzi din perspectiva acestui ideal? Oricine poate constata că, în prezent familia este într-o criză serioasă. Înstrăinarea între soţi produce răni adânci, zdruncinând legăturile de dragoste care au fost destinate să-i ţină împreună. Conform Eurostat – Biroul de Statistică al Uniunii Europene, în România s-a înregistrat o creştere a divorţurilor de la 1,5 divorţuri la 1.000 de locuitori în anul 2005, la 1,7 divorţuri la 1.000 de locuitori în anul 2008. Statisticile naţionale, pentru anii 2009 şi 2010, avertizează că familia românească se destramă din cauza sărăciei, educaţiei precare, alcoolismului, violenţei domestice şi a separării soţilor prin migraţia economică. Ca dovadă că rata divorţului în ţara noastră este în continuă creştere, cifrele arată că în luna septembrie 2010 s-au pronunţat cu 643 divorţuri mai mult decât în aceeaşi lună a anului 2009.
Se pare că pentru unii contemporani de-ai noştri, căsătoria nu mai este un legământ sfânt care nu se rupe decât atunci „când moartea ne va despărţi”, ci doar un contract civil la care se poate renunţa foarte uşor. Pentru aceştia căsătoria nu este ca un drum cu sens unic, ci mai degrabă ca un patinoar, un teren atât de alunecos încât oricând este posibil ca în braţele lor să cadă altă persoană.
Dar, a renunţa la persoana cu care ai încheiat legământul căsătoriei, pentru orice motiv, dovedeşte superficialitate, instabilitate şi este contrar învăţăturii Bibliei. Când Isus Hristos a fost întrebat: „<em>Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”</em>, El a răspuns<em>:”Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască… Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă… Eu, însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte…”</em> (<span style=”text-decoration: underline;”>Biblia</span>, Evanghelia după Matei, capitolul 19, de la versetul 3 la versetul 9). Acel „la început” despre care vorbea Mântuitorul se pare că este uitat sau nu se mai vrea a fi cunoscut.
Cum era la început când Dumnezeu a întemeiat familia? Era iubire, iubire necondiţionată care implică <em>angajament </em>faţă de o persoană de sex opus, ceea ce duce la dezvoltarea relaţiei de intimitate, fiecare dedicându-se pentru a împlini nevoile celuilalt. Era acel „împreună”, care înseamnă de nedespărţit.
Însă, căderea în păcat a stricat ceea ce Dumnezeu plănuise a fi ceva foarte bun pentru copiii Săi. Omul s-a îndepărtat tot mai mult de idealul Creatorului pentru familie. Dragostea a fost denaturată, degradând şi relaţia soţ-soţie, ceea ce a dus la dezechilibru, nenorocire, nefericire şi despărţire. După cum am citit în versetele biblice deja amintite, chiar şi Isus a îngăduit despărţirea, divorţul, numai în cazul infidelităţii conjugale. Dar nu l-a poruncit! Atunci când cel infidel regretă fapta sa (pe care Dumnezeu o consideră păcat), şi dovedeşte o schimbare radicală a atitudinii, când această persoană abandonează comportamentul distructiv, iar celălalt are puterea de a ierta, ei pot rămâne mai departe împreună. Nu trebuie să uităm că divorţul este un dezastru pentru familie şi în majoritatea cazurilor acesta nu este o rezolvare a problemelor, ci dimpotrivă, dă naştere la probleme şi mai mari.
În concluzie, deşi ne confruntăm cu o rată în creştere a divorţului în ţara noastră, nu trebuie să considerăm că familia este sortită eşecului. Există un Dumnezeu minunat care face risipă de dragoste, deşi nu merităm, şi care ne asigură tot sprijinul Său, pentru ca familia noastră să fie fericită. Credinţa şi efortul de a rămâne pe acest drum cu sens unic vor fi răsplătite cu fericire, şi cu vindecare, în cazul celor care au alunecat de pe el.