Mulţimea se îmbulzea în jurul lui Isus: voia să se întâlnească cu El, pentru că era bolnavă atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Erau leproşi, orbi, demonizaţi, erau plini de multe alte boli şi, de aceea, ei voiau să se întâlnească cu El. Voiau să fie vindecaţi.
Dar, din toată marea de oameni care era acolo, paraliticul nu se putea ridica de pe targă. Deşi conştient că nu se putea scula de pe patul suferinţei, el îşi dorea cu orice preţ să ajungă să se întâlnească cu Domnul Isus. Dar era paralizat.
Paralizia de care este vorba în acest fragment este mai profundă decât cea fizică: paralizia sufletească. Pentru ea Isus aduce medicamentul iertării şi al iluminării.
Citind aceste adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să ne întrebăm zilnic:
De câte ori nu ne paralizează vicii cu care nu mai avem putere să luptăm? De câte ori nu ne paralizează resemnarea la păcat? De câte ori nu ne paralizează lenea spirituală, indiferenţa, anturajele rele în care, poate, ne aflăm, şi poate chiar mentalităţile necreştine? „Iată, Eu fac o lume nouă“, spune Domnul prin profetul Osea. Când Isus spune: „Şi se iartă păcatele“, nu spune doar: „Nu vă mai gândiţi la ceea ce a fost mai înainte“, pentru că aparţine trecutului, ci îl transformă pe cel iertat într-o persoană nouă.
Dacă înainte nu putea umbla, paraliticul nu putea să îşi îndeplinească misiunea pe care o avea, acum este eliberat de paralizia sa: „Ia-ţi targa şi umblă!“ Clar, paraliticului i-au fost vindecate trupul şi sufletul. La fel, cel care primeşte iertarea, pe lângă purificare primeşte şi puterea necesară pentru a duce o viaţă creştină.
Dar mai întâlnim în Evanghelie un grup de „paralitici“: cărturarii. Prea încrezători în cunoştinţele lor, îşi împietresc inima. Nimic nu îi scoate din carapacea orgoliului lor intelectual. Şi nu mai ajung să îl întâlnească pe Isus în profunzimea iubirii sale; ba chiar sunt scandalizaţi. Şi câţi astfel de paralitici avem astăzi umblând prin lume! Predică chiar în numele lui Isus, dar nu reuşesc să îl întâlnească cu adevărat.
Doamne, dă-ne înţelepciunea de a-i recunoaşte şi de a-i ocoli pe-aceştia. Doamne vindecă-ne pentru a te întâlni şi pentru a te sluji din toată inima. Deschide-ne inimile, ca să putem primi cuvântul Tău, iertarea Ta, lumina Ta: ca să putem primi iubirea Ta, pentru că TU eşti cu adevărat medicul sufletelor şi trupurilor noastre. AMIN
Ce alegem
Fiecare om are o cruce a vieţii sale, mai uşoară sau mai grea, o neputinţă de-a realiza complet un ţel pe care şi-l doreşte. Dar Domnul Isus ne îndeamnă zicând: Fiecare să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze Lui. Adică să nu o poarte singur, ci să o poarte cerând ajutorul Său, al lui Isus care a fost răstignit pentru păcatele noastre şi a înviat, a lui Isus care, cu iubirea Sa nemărginită, schimbă crucea noastră în bucurie a învierii, transformă suferinţa în speranţă şi neputinţa în biruinţă.
Crucea poate înseamna o suferinţă prelungită, o nereuşită care ne-a marcat viaţa, o iubire neîmplinită sau un ţel nerealizat. Pentru cineva crucea poate să însemne o copilărie în care nu a primit iubirea părinţilor, sau o tinereţe zbuciumată, sau o căsnicie nefericită. Pentru alt om crucea poate să însemne o sărăcie permanentă, o boală incurabilă, sau o situaţie grea din care încearcă să iasă cu osteneală şi dificultate şi nu reuşeşte. Oricum, pentr
u mulţi oameni crucea înseamnă o neîmplinire.
Când omul trece prin necazuri şi suferinţă, se poate apropia sau îndepărta de Dumnezeu. Dacă nu se apropie de Hristos mai mult, cerându-I ajutorul, cel suferind poate cădea în deznădejde. Sunt unii oameni care, sub povara suferinţei, bolii şi necazurilor, şi-au pus capăt zilelor, deoarece au căzut în deznădejde pentru că slăbindu-le credinţa, au slăbit şi răbdarea şi puterea lor de a îndura suferinţa. Însă cei care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu au simţit puterea Lui, au trecut prin suferinţă, boală, încercare şi au biruit.
Prin urmare, noi putem să alegem să cerem ajutor lui Dumnezeu să putem să ne ducem crucea sau să fim nepăsători, să-L căutăm sau să-L ignorăm, chiar afirmând că El nu există, ori că cerul şi pământul ar fi doar
rezultatul întâmplării sau al hazardului, nu creaţia lui Dumnezeu. Ca atare, respirăm aerul creat de Dumnezeu, bem apa creată de EL, ne încălzim de la soarele creat de EL şi ne hrănim din roadele pământului creat de EL, în totală necunoaştere s
au uitare de Dumnezeu, ori în rugăciune, în iubire şi ascultare de EL. Putem trăi doar biologic, fără nici un orizont spiritual, sau făcând tot posibilul să nu-I ieşim din cuvânt şi trăind după legile LUI. Deci libertatea omului este atât de mare, că deşi el trăieşte în creaţia lui Dumnezeu, totuşi el se poate comporta ca şi când Dumnezeu nu ar exista, sau că Dumnezeu este unicul părinte, unicul Creator, unicul ajutor. Omul poate răspunde la iubirea Lui sau o poate
refuza, poate dobândi mântuirea sau poate pierde mântuirea, se poate uni cu Dumnezeu sau se poate despărţi de El.
Sunt mulţi oameni care, deşi săraci material, sunt foarte bogaţi în credinţă, speranţă şi iubire, au
feţele senine şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate în fiecare moment. Însă întâlnim şi oameni bolnavi, revoltaţi, răzvrătiţi, certându-se cu Dumnezeu pentru că nu pot da sens suferinţei lor, în timp ce alţi bolnavi se roagă lui Dumnezeu ca să-i ajute, să le curăţească sufletul de păcate să le întărească iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Astfel, mulţi oameni care au trecut prin suferinţă au devenit mai buni, mai umili. Adesea cei care au trecut prin suferinţă, s
ărăcie şi necazuri înţeleg mai bine crucea altora, dar şi cunosc mai bine ajutorul lui Dumnezeu primit când au fost î
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem că dacă trecem prin suferinţă, prin necazuri, prin ispite, prin tot felul de lipsuri, Domnul Isus nu doreşte ca noi să suferim, ci ne cheamă să ne apropiem mai mult de El, să simţim ajutorul Lui, să transforme singurătatea şi suferinţa noastră în bucuria întâlnirii cu El. AMINncercaţi.
Ce alegem
Fiecare om are o cruce a vieţii sale, mai uşoară sau mai grea, o neputinţă de-a realiza complet un ţel pe care şi-l doreşte. Dar Domnul Isus ne îndeamnă zicând: Fiecare să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze Lui. Adică să nu o poarte singur, ci să o poarte cerând ajutorul Său, al lui Isus care a fost răstignit pentru păcatele noastre şi a înviat, a lui Isus care, cu iubirea Sa nemărginită, schimbă crucea noastră în bucurie a învierii, transformă suferinţa în speranţă şi neputinţa în biruinţă.
Crucea poate înseamna o suferinţă prelungită, o nereuşită care ne-a marcat viaţa, o iubire neîmplinită sau un ţel nerealizat. Pentru cineva crucea poate să însemne o copilărie în care nu a primit iubirea părinţilor, sau o tinereţe zbuciumată, sau o căsnicie nefericită. Pentru alt om crucea poate să însemne o sărăcie permanentă, o boală incurabilă, sau o situaţie grea din care încearcă să iasă cu osteneală şi dificultate şi nu reuşeşte. Oricum, pentr
u mulţi oameni crucea înseamnă o neîmplinire.
Când omul trece prin necazuri şi suferinţă, se poate apropia sau îndepărta de Dumnezeu. Dacă nu se apropie de Hristos mai mult, cerându-I ajutorul, cel suferind poate cădea în deznădejde. Sunt unii oameni care, sub povara suferinţei, bolii şi necazurilor, şi-au pus capăt zilelor, deoarece au căzut în deznădejde pentru că slăbindu-le credinţa, au slăbit şi răbdarea şi puterea lor de a îndura suferinţa. Însă cei care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu au simţit puterea Lui, au trecut prin suferinţă, boală, încercare şi au biruit.
Prin urmare, noi putem să alegem să cerem ajutor lui Dumnezeu să putem să ne ducem crucea sau să fim nepăsători, să-L căutăm sau să-L ignorăm, chiar afirmând că El nu există, ori că cerul şi pământul ar fi doar
rezultatul întâmplării sau al hazardului, nu creaţia lui Dumnezeu. Ca atare, respirăm aerul creat de Dumnezeu, bem apa creată de EL, ne încălzim de la soarele creat de EL şi ne hrănim din roadele pământului creat de EL, în totală necunoaştere s
au uitare de Dumnezeu, ori în rugăciune, în iubire şi ascultare de EL. Putem trăi doar biologic, fără nici un orizont spiritual, sau făcând tot posibilul să nu-I ieşim din cuvânt şi trăind după legile LUI. Deci libertatea omului este atât de mare, că deşi el trăieşte în creaţia lui Dumnezeu, totuşi el se poate comporta ca şi când Dumnezeu nu ar exista, sau că Dumnezeu este unicul părinte, unicul Creator, unicul ajutor. Omul poate răspunde la iubirea Lui sau o poate
refuza, poate dobândi mântuirea sau poate pierde mântuirea, se poate uni cu Dumnezeu sau se poate despărţi de El.
Sunt mulţi oameni care, deşi săraci material, sunt foarte bogaţi în credinţă, speranţă şi iubire, au
feţele senine şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate în fiecare moment. Însă întâlnim şi oameni bolnavi, revoltaţi, răzvrătiţi, certându-se cu Dumnezeu pentru că nu pot da sens suferinţei lor, în timp ce alţi bolnavi se roagă lui Dumnezeu ca să-i ajute, să le curăţească sufletul de păcate să le întărească iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Astfel, mulţi oameni care au trecut prin suferinţă au devenit mai buni, mai umili. Adesea cei care au trecut prin suferinţă, s
ărăcie şi necazuri înţeleg mai bine crucea altora, dar şi cunosc mai bine ajutorul lui Dumnezeu primit când au fost î
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem că dacă trecem prin suferinţă, prin necazuri, prin ispite, prin tot felul de lipsuri, Domnul Isus nu doreşte ca noi să suferim, ci ne cheamă să ne apropiem mai mult de El, să simţim ajutorul Lui, să transforme singurătatea şi suferinţa noastră în bucuria întâlnirii cu El. AMINncercaţi.
Sa ne rugam
Rugăciunea este discu?ia cu Dumnezeu, în care îi spunem cele mai ascunse triste?i sau cele mai mari bucurii, în care ne plângem Lui pentru o nedreptate sau ne rugăm ca cei dragi să fie feri?i de orice primejdii; în rugaciune îi spunem de cine ne este dor ?i chemăm ajutorul Domnului pentru cei afla?i în impas. Lui îi spunem toate grijile noastre, toate dorin?ele ?i speran?ele, Lui ?i vorbim ca unui părinte drag ?i atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădini?ă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel să venim ca un copil în fa?a Tatălui Ceresc ?i, după ce spunem rugăciunea Tatăl Nostru, să continuăm să vorbim cu El, povestindu-i despre noi, cerându-i ajutorul, protec?ia ?i rugându-L să ne înve?e cum să ne rugăm cu adevărat. Când ne rugăm ?i vorbim cu El, să nu ne mai gândim la nimic altceva, ca ?i cum atunci am exista pe lume doar noi ?i Dumnezeu. Să fim convin?i până în adâncul fiin?ei noastre că El ascultă fiecare rugăciune ?i ne iube?te nespus de mult.
Gustând din rugăciune, mai ales când ne rugăm din dragoste pentru ceilal?i oameni, vom fi uimi?i de fericirea cerească pe care o trăim astfel, ?i vom dori iară?i, ?i iară?i să ne hrănim zilnic cu pâinea rugăciunii ?i cu mierea harului ce coboară asupra noastră. Rugându-ne, binecuvântarea Tatălui Ceresc ne va înso?i pretutindeni, ?i Duhul Sfânt ne va înso?i, luminându-ne tainele ascunse ale existen?ei, protejându-ne ?i umplându-ne sufletul de bucurie.
Să ne rugăm în timp ce mergem la cumpărături sau pe drum spre ?coală, spre serviciu, să ne rugăm când facem cură?enie sau când gătim, să ne rugăm când ne plimbăm sau când suntem gata să adormim. Să cautăm tot timpul să sim?im prezen?a lui Dumnezeu ?i să-I vorbim, să-L rugăm, să-I mul?umim.
Să nu lăsăm grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Să-l rugăm pe El să ne poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ni se pare greu ?i încurcat ?i vom vedea că, prin puterea comunicării noastre cu Dumnezeu, nimic nu va mai fi greu sau trist.
Să ne rugăm cu adevărat ?i cu stăruin?ă. Dumnezeu revarsă harul ?i pacea unei fericiri cere?ti peste sufletele ?i peste via?a celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci este via?ă practică, aducătoare de nesfâr?ită bucurie.
Întotdeauna să încheiem cu cheia rugăciunii: AMIN.